Prestatie excelenta a gimnastelor de la CSM Ploiesti la Cupa României la gimnastica ritmica

Gimnastele legitimate la Club Sportiv Municipal Ploiești,  au urcat pe podium  la ”Cupa României” la gimnastică ritmică, iar Clubul Sportiv Municipal Ploieşti a primit, pentru al treilea an consecutiv, Premiul de Excelenţă din partea Federaţiei Române de Gimnasticã Ritmicã.

Gimnasta Livia Harcan, vicecampioana nationala cu echipa in 2011 si 2012, a obtinut medalia de argint, iar ansamblul participant in concursul micilor gimnaste a obtinut medalia de bronz.

Si cea de a doua reprezentanta a clubului ploiestean, Iulia Chirvasa, a avut o prestatie tehnica deosebita ocupand locul 5, cu un progres de doua locuri fata de Campionatul National din acest an.

In clasamentul pe obiecte cele mai bune punctaje au fost obtinute de Livia Harcan la coarda (locul II), si la cerc (locul I), iar de Iulia Chirvasa la panglica (locul III).

Trei cluburi din Romania au fost premiate pentru activitatea lor deosebita de promovare a gimnasticii ritmice atat in randul copiilor cat si in activitatea de performanta, alaturi de clubul ploiestean fiind mentionate  LPS-CSS Baia-Mare si LPS Bistrita. Gala care a incheiat Cupa Romaniei la gimnastica ritmica a dat prilej din nou gimnastelor Clubului Sportiv Municipal Ploiesti sa-si arate maiestria, Livia Harcan si Cesima Nechifor – componentele Lotului National de Junioare al Romaniei, Iulia Chirvasa si Denisa Stoian prezentand demonstratii foarte apreciate de publicul spectator.

Competitia a fost organizata de Federatia Romana de Gimnastica Ritmica in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret si a adunat la Bucuresti 30 de gimnaste in concursul individual, sase ansambluri de mica gimnasta si sase ansambluri de junioare, in total peste 100 de gimnaste legitimate la cluburi din Arad, Baia-Mare, Bistrita, Brasov, Bucuresti, Iasi, Oradea, Ploiesti, Resita si Targu-Mures.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>