Tag Archives: furt din bancomate

VIDEO:Percheziţii efectuate în această dimineaţă la domiciliile unor persoane suspectate de fraudarea bancomatelor.

UPDATE:  În urma analizării materialului probator administrat de către ofiţerii de caz şi procuror, s-a decis reţinerea preventivă a trei dintre suspecţi, urmând ca aceştia să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Pe numele altui suspect, aflat în afara graniţelor României, va fi solicitată eliberarea unui mandat de arestare preventivă în lipsă, şi vor fi derula procedurile specifice în vederea arestării şi extrădării.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, până în prezent în sarcina suspecţilor fiind reţinute 33 de activităţi frauduloase asupra bancomatelor, comise în municipiile Ploieşti, Câmpina, Târgovişte şi oraşelor Fieni şi Pucioasa.

 

Peste 90 de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Prahova şi Serviciului de Investigaţii Criminale Dâmboviţa efectuează în această dimineaţă 12 percheziţii la domiciile unor persoane suspectate de fraudarea bancomatelor.

Percheziţiile au loc în localităţile Târgovişte, Fieni şi Corneşti din judeţul Dâmboviţa, la locuinţele unor persoane suspectate că au acţionat pe raza mai multor judeţe, inclusiv în judeţul Prahova.

Membrii grupării sunt suspectaţi că de la începutul anului 2012 au acţionat în mod fraudulos asupra bancomatelor mai multor instituţii bancare din mai multe judeţe ale ţării, printre care Prahova, Dâmboviţa şi Galaţi.

La sediul Poliţiei vor fi aduse mai multe persoane pentru cercetări, urmând ca în funcţie de rezultate să fie luate şi măsuri preventive faţă de acestea.